Ciudată mi se mai părea şi singurătatea.... urâtă, rece....pustiitoare. Întotdeauna am fugit de ea şi am făcut orice am crezut că e bine, dar orice numai să cad pradă iadului deznădejdii din mine. Mi-au trebuit însă câteva luni să... încep să o văd cu alţi ochi şi să constat că nu mi-e nici rău....e drept, nici bine.
Încet încet însă, parcă încep să-i descopăr şi părţile bune.
Asta seară, bunăoară, după un telefon ce m-a purtat înapoi în timp cu ceva ani, am mai citit câte ceva şi-am decis să încerc să adorm mai devreme.
Cum însă, singurătatea şi cu mine, nu suntem tocmai prietene bune, am aprins o lumânare să-mi vegheze, pentru orice eventualitate. Muzică în surdine să-mi aline şi să alunge liniştea ce mi se pare.....cutremurătoare. Pisica de dată s-aşezat în pat, ştiind că urmează să fie alintată. M-am foit, m-am învârtit, şi-n mod ciudat, somnul ce-mi da târcoale... a fost alungat. Un vers dintr-un cântec, o adiere de vânt, o bătaie în fereastră şi lanţul de amintiri, în timp mă poartă.
Patul mi-e comod şi cald, iar pisica îmi toarce, nu departe de cap.
Plimbându-mă prin trecut, îmi dau seama că...mi-e dor de... un prim sărut. Dubioasă stare, de vreme ce inima-mi plânge şi pustiul din mine e un deşert ce mă doare.
M-am mai foit o dată şi-am încercat să adorm, însă mintea-mi zboară către întâia sărutare. Au trecut ani de-atunci şi multe iubiri s-au dus, lacrimi s-au scurs şi zâmbete s-au stins. Îmi aduc aminte însă, ca printr-o fulgerare....
"Unde pleci, vulpiţo?" mi-a strigat pe cărare, în inima satului, sub lumina de lună, şi-un cer luminat de milioane de stele...şi adiere de vara şi miros de flori şi cântec de....mierlă. Şi parcă resimt acelaşi fior, ca cel când m-a proptit de gardul curţii mele, sub dudul cel bătrân de lângă fântână, "vulpiţo"-mi spunea si ma privea ....ca un lup la stână. Şi încercăm să fug, să sar gardul în curte, să nu-l trezescpe bunic sau pe câine. Şi-n mine lupta grea se ducea....mă doream sărutată şi totuşi... parcă mai bine lăsată. Şi eu încercăm să m-ascund sau să fug şi-n braţe el, mă strângea mai tare.... "vulpiţa mea".... şi-aşa mi-a furat, întâia sărutare. Eram doi copii, în vacanţa de vară....
Anii au trecut, iubirile au venit, iubirile s-au stins. Şi-am iubit cu patimă dar şi cu ură. Şi-am plâns, şi-am zâmbit, şi-am trăit înzecit!
Curios e cum, dintre toate ce-au fost, primele sărutări sunt cele mai frumoase amintiri. Unele furate, altele mai timide. Cele ce-au venit după, nu că n-ar conta, doar că, nimic nu-ntrece fiorul primul sărut.
Şi-au fost destule întâie sărutări şi fiecare-i dulce amintire, fiecare-i unică şi fiecare-i la păstrare.
Şi noaptea, când singurătatea ar deveni apăsătoare...zâmbesc printre cearceafuri....cu gândul la o întâie sărutare....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu