Muzica ... o stare de spirit.

Va dau din nou inspre ascultare o piesa, care mie, personal, mi se pare superba....

Multi dintre voi, poate se mira cum de vorbesc atat de mult de muzica?.... Pai... Cei care ma cunosc de ceva vreme, poate au inceput sa vada ca muzica face parte din mine. Nu sunt vreun muzician, desi mi-ar fi placut. Nu stiu insa, daca as fi fost, in ce masura as fi iubit-o.... In fine...

Traiesc printre muzicieni, mai cunoscuti sau anonimi, toti imi ofera aceeasi placere absoluta: arta!
Sunt una din acele persoane care nici nu poate gandi prea coerent, daca undeva in fundal nu aud ceva... Ceva placut... Am o ureche destul de fina. Mama spune ca am o voce buna. Sau cel putin, aveam, pana a aparut nicotina. Nu am fost niciodata in stare sa cant in fata unui public, chiar si atunci cand plecam sa-mi colind familia, vocea imi tremura prea puternic. Am renuntat la ideea asta si mai apoi, am descoperit dansul. Dansul clasic. Am petrecut ceva ani prin salile de sport ale scolilor generale din Resita, ba chiar am avut si cateva reprezentatii publice. Insa, mereu aceeasi problema, nu am reusit sa imi stapanesc emotiile. Asa ca am ramas fidela ascultatului. :)
Si ma bucur. Ma bucur enorm ca pot aprecia acest miracol al omenirii.






Nu pot spune ca prefer ceva anume, pentru ca as minti. Depinde de starea in care sunt, de atmosfera, de anturaj. Pentru sufletul meu insa.... in general, muzica cu mesajul acela ce-mi aduce cate un fior...cate o amintire, un zambet, o lacrima... Puteti spune ca sunt o romantica, nostalgica... n-am stat niciodata sa ma analizez prea bine din puctul asta de vedere, dar poate oi fi. Depinde de stare. De atitudinea cu care ma privesc dimineata in oglinda... Azi vreau rock, sau blues sau jazz, maine vreau folk sau instrumental....
Si atunci, ma modelez oarecum, dupa muzica pe care o ascult. Un lucru e cert, nu pot asculta chestiile de tip house, clubbing si alte genuri "la moda", nu pot. Nu-mi transmite nimic altceva decat un discomfort in timpane. Mai bine zis, pentru mine, muzica e o stare. E atitudine!




Fiecare melodie pe care o aud, fiecare artist pe care il ascult, imi spune ceva. Mai inainte de toate, ar fi bine, pentru toata lumea, daca ar intelege acele mesaje de printre versuri sau acorduri....

Imi vine sa urlu!!!!

M-am saturat de servicii proaste! De incultura! De manele si house! De HAOS! M-am saturat sa vad ca prea putini dintre voi aveti habar ce-nseamna PROFESIONALISMUL, indiferent de domeniu!
Imi vine sa urlu cat ma tin plamanii! Imi vine sa ma sui in creierul muntilor si sa nu mai stiu de nimeni si de nimic. Voi chiar credeti ca e bine asa? Ca e normal?
M-am saturat sa traiesc in "Epoca DJ-lor", a mall-urilor, a pitzipoancelor si a cocalarilor!
Nu mai aveti habar ce-i aia muzica!!!! Nu mai aveti habar ce inseamna sa ai o personalitate a ta!!! Va copiati unii pe altii ca fisierele din calculator!

Cel mai dureros e faptul, ca pentru noi, ceilalti, care mai avem o vaga idee despre ce inseamna "bune-maniere" sau "bogatie spirituala", lumea a devenit neincapatoare!
Cum se poate ca la peste 20 de ani, sa astepti sa-ti cada totul din cer? Sa ti se ofere totul dar sa nu dai nimic in schimb? Cand o sa incepeti sa va maturizati? Cand? Eu am obosit asteptand si sperand....

Cum a reusit lumea sa decada in halul asta??? Cum puteti voi, cei ca mine sa supravietuiti?

Cum se poate ca singura voastra preocupare sa fie toalele si mall-urile si cluburile? Cum se poate trai fara cultura? Fara sa fii in stare sa citesti o carte? Gadget-uri.... house, manele, toale.... MA DOARE CAPUL!!!

Si ma clatesc cu o muzica buna, nu de alta, dar curand, prea curand, o iau de la capat... Iar dau cu ochii de voi, iar va aud aberatiile... iar ma voi mira de tinuta voastra inpecabila si mintea goala!

Acum pentru cei din teapa mea... Scorpions. Celorlalti, imi cer scuze, dar pentru neuronul vostru... nu se potriveste! Nu aveti cum sa intelegi ce este muzica, ce spune cantecul asta! Nu puteti diferentia chitara de percutie sau textul de context!
Pentru voi, e un cantec vechi, de pe vremea mamei si a tatalui, un bluz (ca habar n-aveti ce-i ala BLUES!!!)

ALL WE ARE IS JUST DUST IN THE WIND!!!!



Am ales varianta asta,... pentru ca am descoperit un fior pe sira spinarii cand am auzit... "From ROMANIA, BUCHAREST"..... BRAVO!!!! Mare lucru, mare reusita!
Scorpions Acoustic - va recomand din tot sufletul!

CONCERT!!! BE THERE!

Vineri seara, 20 noiembrie 2009, ora 20:00, va astept sa ascultam ceva muzica BUNA! Maria Gheorghiu ne canta alaturi de Radu Gratianu, iar incalzirea o fac prietenii mei Lipscani Band!
O sa fie o seara bestiala, pe care o astept cu multa nerabdare.

Casa de Cultura a Studentilor Bucuresti, Calea Plevnei, nr. 61
Old School Folk Club
Rezervari : 0745 172 011

Eu o sa revin, cu poze. Pana atunci, faceti-va planurile in asa fel incat vineri seara sa fiti acolo.


Din peisajul asta lipsesc : Dan "Beavis"(Bass) si Jack la tobe....

Noapte de neuitat...

Nici acum nu-mi gasesc cuvintele pentru a va povesti ceea ce am trait si ce am simtit in noaptea de 2-3 octombrie 2009. Pentru prima oara, am plans de emotii, de bucurie....
In ziua de 2, cum e viata, m-am nimerit de tura la bar... M-am lasat de obiceiul de a-mi tine ziua, pentru ca mai intotdeauna ceva a iesit pe dos. Ba n-a venit lumea, ba a fost prea trist... In fine. Am renuntat pur si simplu la ideea asta. Totusi le-am spus tuturor amicilor si prietenilor, care ar fi dorit sa ma vada sau sa bea un pahar cu mine, ca aveau sa ma gasesca la bar, dar sincer nu asteptam pe nimeni. Cand s-a facut deja destul de tarziu, in jurul orei 22, mi-am ridicat privirea si am vazut-o pe Alina, colega mea de munca, ce nu uitase. In sinea mea, eram destul de trista. Dar neprevazatul e intotdeauna cel mai frumos. La nici o jumatate de ora, Jack statea la intrarea in bar cu un buchet superb de trandafiri. Iar in spatele lui.... toata formatia Latin Express veniti direct de la repetetii pentru a-mi canta "La Multi Ani", la miez de noapte. Nu stiu cate secunde am reusit sa-mi stapanesc lacrimile, caci simteam ca-mi explodeaza pleoapele de emotie. A inceput petrecerea... A aparut si Geo, solistul trupei Lipscani Band, om ce-mi este drag ca un frate. Au inceput cu totii sa cante. A inceput sa curga bautura. Am iesit din bar si am dansat, iar la miezul noptii... Tot barul, sefi, colege, clienti... mi-au cantat alaturi de baieti. Alina a venit cu tortul, iar lacrimile-mi curgeau rau, de bucurie... Niciodata nu m-am simtit atat de bine. A fost una din cele mai frumoase zile, cele mai frumoase surprize. A fost o noapte pe care n-o voi uita niciodata.
Si cu toate astea, au lipsit doua persoane dragi mie.... Maria si Raluca. Mama si prietena mea din liceu, Ralucone.
Ralu, n-am avut nici cu cine dansa, nici cu cine bea shot-urile de tequila.... Nimeni nu te poate inlocui.
Maria, ce sa spun.... daca vocea ta era aici, noaptea era perfecta!
A fost aproape perect! In orice caz, nu voi putea uita niciodata! Am fost mai fericita ca niciodata! Multumesc, Jack!
Multumesc celor ce au fost alaturi de mine! Celorlalti, v-am simtit lipsa!

Va las cu o piesa pe care pur si simplu o ador!

Amintiri din copilarie 2

Oriunde as fi, orice as face, la un moment dat, vrand sau nu, gandul imi zboara catre casa. Catre "Acasa", pentru ca oriunde as fi, oricat de frumos sau de bine ar fi, "acasa", inseamna un singur loc. Locul unde m-am nascut, am copilarit si acolo unde familia ma va primi mereu.
Imi aduc aminte de malul Birzavei cu salciile ei plangatoare, de dealurile pline de stejari, aluni si brazi... De lacurile de la Baraj si de la Valiug, de munte... De Semenic. De taberele de dansuri de la Crivaia. De excursiile noastre cu cortul...
Revin mereu la acele amintiri din copilarie.
M-am nascut si am crescut in inima Banatului Montan, la poalele muntilor, intr-un orasel pe cat de mic, pe atat de frumos : Resita. Pentru unii poate acest nume spune ceva, pentru altii insa, din pacate, nici macar nu stiu unde ar putea sa-l caute pe harta. ( nu de alta, dar vorbeam serios cand povestea de involutie si incultura). Stiu altii.. Stiu francezii... pentru necunoscatori, in Resita este (sau, ma rog, a fost functional) cel mai mare Combinat Siderurgic, iar Turnul Effel, printre altele, a fost terminat cu otel de la Resita. Singurul muzeu de locomotive cu abur dar si prima fantana cinetica din Romania : "Pantoful Doamnei'', tot in acest orasel le veti gasi. Asta ca sa nu mai vorbim de peisajele locului...








Si ca tot mi-am amintit de muzeul de locomotive, inevitabil mi-am amintit de serile in care ne strangeam in parc sa fumam si sa jucam "Flori, filme, fete sau baieti" sau pur si simplu stateam la sueta de bancuri....
Aproape in fiecare seara ne plimbam pe bulevardele Resitei, luam tot cartierul Govandari la picior, fie de plictiseala, fie in speranta ca ne vom mai incalzi, in serile de iarna. Si imi amintesc in special una din serile acelea de iarna....
Era, undeva spre sfarsitul lui Decembrie. Dupa ce ne-am plictisit de bulgareli si glumitele din fata blocului, ne-am propus sa mergem la plimbare, pe bulevard. Ceea ce nu stiam eu, era faptul ca baietii pusesera ceva la cale. Mergeam cot la cot cu Andreea din blocul turn, iar in spate, Bebe, Lucian,Camil si Tzuca. Gluma, gluma, dar aia cred ca a fost cea mai urata seara din vremile de atunci.
Imi amintesc perfect ca o femeie trecuta de floarea varstei, m-a tras de mana si mi-a spus ca-mi iese fum din geaca. In inconstienta tipica varstei si dorinta de nazbatii, mi-au aruncat, nici in ziua de azi, nu stiu cine, o petarda in gluga. A pocnit, ei radeau dar eu nu mai auzeam nimic. Am dat fuga acasa, speriata unde mama m-a pedepsit, pentru faptul ca mi-am distrus geaca cea noua....
Daca stau mai bine si ma gandesc, cred ca a fost, Bebe, o razbunare pentru coasta pe care i-am rupt-o in vara aceluiasi an drept rasplata ca mi-a spus ce ochi frumosi am. Aveam vreo 13 ani, cred, si-mi ardea de cocotat in copaci, de mers pe dealuri dupa porumb, nu de complimente... Asa ca, nici una, nici doua am pus mana pe primul obiect mai contondent, respectiv pe o laptuca (niste fructe ciudate - asa le spuneam noi) si am aruncat dupa el, nefericirea a facut insa, sa-l nimeresc si chiar sa-i rup o coasta.
Imi revin mereu in amintire aceleasi fete, aceleasi locuri, aceleasi prostioare... si ma bucur. Mereu imi aduc cate un zambet in coltul buzelor, uneori chiar hohote de ras. Singurul lucru pe care il regret e faptul ca nu am pastrat legatura decat cu prea putini din cei cu care, mi-am petrecut cei mai frumosi ani.


Ca tot de prin vremile copilaresti dateaza....


Eh! Dragilor, si de cate imi tot aduc aminte.... Revelioanele din uscatorie, chefurile de pe blocul turn... Adunarile de dupa-amiaza la mine, cand faceam campionate intregi de Mario pe jocurile pe televizor, Terminator. Apoi jucam NFS (prima editie) si Starr Wars pe amaratele de Pentium I si II. Dedicatiile de la Radio Terra Sat, din fiecare vineri si sambata noaptea, cand ma ascundeam sub plapuma cu telefonul sa n-o trezesc pe bunica. Tin minte cum venea saraca bunica dupa mine, sa vada unde sunt si cu cine... sa ma cheme la masa. Cum uitam de toate cand venea mama acasa, pret de o ora, apoi ieseam la joaca innoita si imparteam dulciuri in fata blocului... Cand jucam "Sticluta" sau "Adevar sau provocare" la zilele onomastice... Saniusul de pe deal de la "Cazane"... Si pe acelasi deal imi amintesc de Camil lovindu-se de copac in timp ce alerga si incerca sa strige dupa noi : "BAH! CAINII!".....
Intr-adevar au trecut multi ani, dar credeti-ma pe cuvant, ca si acum m-as juca "De-a baba oarba" cu voi, prin casa, in dupa-amiezile ploioase....

DARWING WAS WRONG

DARWIN WAS WRONG!!!
Men are still apes!
Din pacate, cu fiecare secunda scursa in compania celor din jur, afara, in ochiul liber al lumii, constat cu durere in suflet, ca fratilor, ne indreptam cu pasi marunti si siguri catre o involutie sigura.
Da.Darwin se insela amarnic cand sustinea sus si tare ca evoluam. Existam pur si simplu, iar singurul lucru care evolueaza pe langa noi e tehnologia. Biata natura se chinuie si se zbate din toti rarunchii sa supravietuiasca in urma invaziei noastre, umane, nebune. Totul coexista si se adapteaza, noi... consumam si consumam si consumam. M-am saturat!
M-am saturat de nepasare! M-am saturat de falsitate, de fite si zambete colorate si inutile. M-am saturat de incultura, de manele si house. De oamenii care habar n-au sa scrie o fraza corect, de cei ce habar n-au ce inseamna literatura, de cei care nici macar nu mai stiu sa vorbeasca corect. M-am saturat de tot! M-am saturat de voi! M-am saturat sa mi se spuna ca sunt nebuna si ciudata prin simplul fapt ca gust muzica buna si nu ma imbrac dupa toate vitrinele de Mall sau Europa, ca tot aia e! Ca stiu ce fac cu timpul meu si nu mi-l omor prin cluburi fara pic de creier, in speranta ca voi gasi vreun bagatas (musai strain sau batran) care sa ma intretina. Ca nu mi-e si nu mi-a fost niciodata frica de munca. Ca nu-mi e rusine sa muncesc si nici sa-mi intretin casa in care locuiesc. Ca la 24 de ani, gatesc, spal, calc, fac curatenie, am un servici si mai am timp si pentru iubit si serile cu prietenii la un concert de MUZICA. Da! Am timp, dar nu-l irosesc pretinzand ca sunt ceea ce nu sunt. Nu ma duc la coafor si manichiura. Nu ma epilez la salon si nu merg la solar. Nu-mi pasa de moda si mai mult nu-mi pasa de voi! De FALSUL in care traiti! M-am saturat sa traiesc intr-o lume fara personalitate. Toti sunteti la fel. Va imbracati la fel. Va credeti directori si patroni. Toti sunteti sefi. Toti sunteti de bani gata. Urla toalele de firma pe voi in masini de fite pentru care va inglobati in datorii la banci, ca doar deh! n-o sa circulati cu metroul cu tot omul de rand. Ceea ce nu vedeti voi, e faptul ca voi sunteti mai de rand ca oricare altul din noi. Credeti ca sunteti mai buni si ne priviti pe toti de sus, pentru ca noi, "prostii" muncim cinstit. Mancati salate si piept de pui la gratar sau somon cu fructe exotice la reustaurante de lux. Platiti cu cardul si nu sunteti in stare sa cinstiti munca ospatarului care va serveste si va suporta toate flegmele. Beti "apa plata cu lamaie" sau o dati pe whiskey, Jack Daniels, neaparat ca e brand, dar habar n-aveti ce gust are un whisky adevarat.
Vreti cockteil-uri, care mai de care, exotic sa sune, nu conteaza ce are in el si cam cand, cu ce si cum se bea, dar habar n-aveti sa omeniti barmanul care a muncit la chestia aia pe care o beti voi. Nene, barmanul ala, are mai multa scoala si cultura ca voi, 10 insi la un loc. Cata scoala si cat efort se depune pentru a invata niste cockteiluri.... v-ati prinde urechile cu ace de siguranta.... Si apoi, alcoolizati va suiti la volan si plecati spre casele voastre, care mai de care. Ba prin Ferentari, ba prin Rahova, de va pute ghena de gunoi si in casa. Va faceti un dus, daca mai sunteti in stare, sub jetul de la centrala pe care a cumparat-o mami si tati, dupa 1 an de munca prin Italia sau Spania. Va puneti in pat, cu ochii in televizor la alte balarii ce va indoctrineaza cu aceleasi rahaturi si adormiti, nene... singuri singurei. Ce viata pe voi!
M-am saturat de voi! Dar, din pacate, va trebui sa va suport pana la capatul zilelor, ca nu-i chip de evolutie! Eu, o sa raman asa cum sunt, pentru voi, o ciudata si o nebuna.... dar ferea, ca sunt destui ca mine!

Dincolo de voce...

Seara coboara spre noi, invaluind pamantul intr-o mantie de stele albe. Rasuflarea rece imi inteapa chipul, mainile... Sunt usoara ca un fulg. E iarna. Au trecut sarbatorile. Nu mai stim sa ne bucuram de ele asa cum o faceam cand eram copii… Craciunul… prima zapada… Florile de gheata formate pe ferestre… Bulgarii de zapada, saniusul… Ceaiul fierbinte cu care ne intampinau mamele cand intram in casa, cu pometii rosii.
Imi amintesc perfect, poate, cel mai frumos Craciun. Locuiam cu bunica. Ajunul Craciunului aproape sosise. Nu-mi mai ardea de colind, asa cum o faceam in alti ani. Priveam strada plina de copii cu sanii, printr-un colt al ferestrei. Florile acelea de gheata prinse pe geamuri ma fermecau. Nu-mi doream decat sa te vad. Sa te strang in brate… Trecusera cateva luni, de cand vorbeam doar la telefon. Am impodobit bradul, asa cum o faceam si cand eram copil si erai langa mine. Dar, tristetea era adanca. Am mancat cozonac cald, apoi mi-am reluat pozitia de asteptare. Nici eu nu stiam ce asteptam. Pe undeva printre pinii inalti ce-mi ocroteau ferestra, si stejarii din parcul de peste drum, puteam vedea o bucata din calea ferata. Rapidul de Bucuresti, tocmai pleca din oras… Era deja trecut de ora 23. Toti copiii isi doresc ca Mosul sa le aduca jucarii, dulciuri…Eu imi doream, mai mult ca orice, sa vii acasa.
Am adormit printre picatele, cu privirea fixata pe pomul de Craciun… Ca printr-un vis ciudat, aproape real, ti-am simtit sarutul cald pe fruntea-mi asudata. Parfumul tau ma invaluia. M-am trezit ca fulgerata si am simtit aroma cafelei belgiene cu ciocolata plutind in intreaga casa. Luminitele bradului mi-au furat privirile somnoroase… Sub pom, ca-n orice dimineata a Craciunului, o puzderie de cadouri. Intr-o clipita am realizat ca esti acasa. Ca cea mai arzatoare dorinta mi se implinise, asa ca m-am ridicat din pat si am dat buzna in bucatarie.
Parca vedeam un inger. Stateai sprijinita de masa de gatit, cu o cana mare de cafea in maini si povesteai cu bunica. Aburii aceia ce se ridicau din cana, combinati cu privirea mea inca incetosata te faceau sa arati exact ca o zana din visele copiilor. Parul negru iti mangaia bland umerii… Surasul si privirea blanda, parca faceau parte din alta lume… Ti-am sarit in brate si cu lacrimi in ochi am reusit sa scot un singur cuvant….
- Mami!!!... Inca si in ziua de azi, in preajma sarbatorilor, imi aduc aminte de acel fior…Al tau suras, parfumul inconfundabil… imbratisarea ta… dar mai mult ca de orice… Cel mai frumos Craciun!.... Cel mai sublim “Buna dimineata!”, cel mai frumos glas din intreaga lume!



Scriam mai demult acest randuri cu ochii inlacrimati. Nimic nu s-a schimbat. Sentimentele sunt aceleasi.
Multi vad. Putini cunosc!
Dincolo de artista cu care ma mandresc in fiecare secunda, exista omul, femeia... MAMA.
Multi judeca fara sa cunosca cel putin cat negrul de sub unghie. Nimeni nu stie sacrificiile pe care acest suflet le-a facut. De cate dezamagiri a avut parte sau cat a suferit. Clipele acelea putine petrecute impreuna au fost mereu pline de dor si de iubire, pe care prea putini sunt capabili sa o inteleaga.
Distanta dintre noi, dorul de casa, de familie... Pretul platit pentru ca mie sa nu-mi lipsesca mai nimic, uneori a fost prea mare. A fost greu pentru amandoua, dar eu nu m-am dus la scoala intr-o singura pereche de pantofi, cum a facut-o ea.
Suflet bland si plin de rani, cicatrici ce inca dor. O dor, ma dor. Viata merge inainte.
Cat traim invatat sa suferim. Invatam sa pretuim ce avem, sa iubim.
Sa iubim persoanele de langa noi, asa cum sunt ele. Sa ne intelegem unii pe altii si sa ne acceptam si cu bune si cu rele.
Nu mai vreau sa aud sau sa stiu de pareri de rau, de regrete... Ce-a fost, a trecut.
Daca stau mai bine si ma gandesc putin, nu as fi devenit ceea ce sunt, daca lucrurile ar fi fost altfel.
Iti multumesc, mama, Maria, prietena, pentru ca sunt ceea ce sunt. Ca iubesc lucrurile pe care le iubesc. Ca am parte de viata pe care o am. E frumoasa, plina de suprize, plina de oameni deosebiti, pe care in alte circumstante nu i-as fi cunoscut. Nu oricine se poate mandri cu lucrurile cu care ma mandresc eu. Nu oricine poate spune ca traieste printre artisti. E o reala onoare. Creste sufletul in mine cand mi se spune ce mama frumoasa si talentata am. O voce de inger.
Cat despre rautatile si parerile altora, nu ma doare nicaieri. Nu am de ce. Nici pe tine nu ar trebui. Pentru ei, toti ceilalti, am un singur indemn : Iubiti-va parintii si apreciati-i mai mult. Viata e scurta si nu e timp de reprosuri.
Da, ma numesc Maria - Cassandra. Sunt barman. Momentan. Drumul meu in viata e inca lung si incetosat. Visele si sperantele exista, ca in orice alt suflet. Candva, voi reusi. Candva veti fi toti mandri ca fac parte din viata voastra. Pana atunci, va multumesc ca existati in viata mea. Maria, mama : te iubesc! Celorlalti... toate bune! Lasati invidia deoparte si vedeti-va de vietile voastre!
Faceti liniste cand acest suflet canta! Ascultati si invatati! Aveti ce! Nu mai judecati si nu mai dati valorile la o parte pentru falsuri. Nu merita! Viata e mult prea scurta...

Sms primit pe 03 octombrie 2009, ora 00:14
"La ora asta in urma cu 24 de ani ai venit pe lume.La multi ani, buburuza mea!Te iubesc! Mama."

Chiar daca....

Ascultand piesa asta, realizez cu o lacrima in coltul ochiului, cam cate persoane au trecut prin viata mea.
Se spune ca daca nu-ti poti numara prietenii pe degetele unei maini, inseamna ca esti un om foarte bogat. Asa o fi. Dar, de cate ori nu ne-am trezit singuri atunci cand parca lumea intreaga se naruia sub picioarele noastre.Si totusi, am trecut prin tot ceea ce parea de neinvins. Si atunci cu totii ne-am spus : "astia-mi sunt prietenii". Nu! Eu cred! Cred in povestile cu prieteni. Cred ca fiecaruia ii este sortit o bucata din viata cuiva. Daca toti ar ramane langa noi, pe cine am mai aprecia? Cum am mai simti viata, daca nu prin dezamagiri? Cum ne-am putea bucura de momentele frumoase, daca nu am fi suferit candva?
Cu totii, nu suntem nimic altceva decat trecatori prin viata, prin lume. Nu suntem decat o insiruire a faptelor si a alegerilor noastre.
Fiecare prieten pe care l-am avut si l-am pierdut a insemnat ceva pentru fiecare din noi. Si-a pus amprenta in viata noastra. Am invatat ceva de la el/ea. Am avut parte de momente unice cu fiecare din ei.
Si atunci.... "Chiar daca"...
Si cred, cred ca povestile cu prieteni sunt cele mai frumoase. Sunt pline de viata, de emotii, de zambete si lacrimi. Oare cui i-am povestit de prima iubire? Primul sarut? Prima mangaiere? Si acum ma intreb, unde sunt acei prieteni, de atunci? Cati ani s-au scurs.... Fiecare a facut o alegere, pentru el si viata si-a continuat mersul in felul ei, pentru fiecare, altfel. Fiecare din noi isi aminteste de acele clipe, nimeni nu le uita, ar fi inuman.
"Chiar daca"... Imi voi aminti mereu de clipele frumoase cu zambetul pe buze, cu o lacrima in coltului ochiului si multa nostalgie... De la fiecare am invatat altceva.... Pe fiecare in parte i-am iubit, intr-un fel anume.
Cred in povestile cu prieteni! Pe cei de-acum ii voi pierde la un moment dat, poate nu pe toti, dar mereu vor fi altii si altii... Cata iubire avem de daruit si cate lacrimi de varsat... Cat mai avem de invatat... Cate lacrimi vor mai curge pe umarul meu si cate voi varsa pe alti umeri... cate zambete si cata veselie mai e de trait in serile acelea de mai....