joi, 31 decembrie 2009

La multi ani!!!

Sa aveti un an mai bun si sa iubiti mai mult!





Ne-am petrecut inca de-aseara pana tarziu in noapte... Concert Lipscani Band in Club Leu... Prieteni, surprize si mai mult de-atat: MUZICA si muuuulte solo-uri de tobe!
Cu mare bucurie si mult entuziast am ascultat-o si pe Maria, pentru prima data in Club Leu, din pacate doar cu 3 piese e drept, dar importanta a fost prezenta! Ne-a bucurat si ne-a fermecat ca de obicei, indiferent cat de obosita a fost! A fost o premiera si speram cu totii ca nu se va opri aici....

Pana acum totul a fost fantastic, urmeaza noaptea cea mare!

La Multi Ani!
Sa va petreceti frumos si ascultati muzica de calitate! Incepeti anul cu dreptul!

vineri, 25 decembrie 2009

Craciun fericit!!!




Va doresc tuturor un Craciun fericit si calduros, in jurul bradului sa fiti inconjurati de dragoste si de familie!

joi, 17 decembrie 2009

Copy - Paste



Tocmai pentru ca sunt satula cu varf si indesat de acest "copy-paste" care ne inconjoara... am decis, sa fiu eu.

Ei bine, totul are un inceput... asa ca am inceput cu garderoba....












Buna dimineata....




Spun buna-dimineata, pentru ca programul de munca si stilul de viata, fac din dupa-amieze, frumoase dimineti... :) Azi, vreau sa ma bucur de zapada de afara, sa fiu din nou copil... Azi vreau pur si simplu sa ma bucur, sa uit de toate si ma simt bine. Si o sa incep cel mai probabil platindu-mi facturile :))

Acult muzica si dau peste piesa asta pe care n-am mai auzit-o chiar de ceva ani... Si ma intreb ce ar fi daca nu ar exista iubirea? Daca n-am iubi, n-am suferi... nici baietii astia n-ar prea mai avea despre ce sa cante... si nu numai ei!
Ma refer la iubire, la sentimentul etern uman, nu doar din perspectiva indragostitilor ci a noastra, a tuturor. Cat de greu a ajuns sa ne fie sa ne lasam complet dezgoliti si complet vulnerabili in fata semenilor... Cati prieteni mai exista carora sa le pese? Sa fie sensibili la vulnerabilitatea noastra? Cat de mult curaj, ne trebuie acum, sa fim umani in fata oamenilor. Oare mai stim sa iubim cu adevarat? Exceptandu-i pe cei care deja fac parte din viata noastra, cat de greu a ajuns sa ne apropiem unul de altul, fara frica. Fara teama ca maine se va intoarce impotriva nostra, cunoscandu-ne slabiciunile.... Fara teama de dezamagire, de suferinta... Ma tem, ca prea putin din ceea ce ar trebui sa fie, mai exista! Ma tem ca viata grea cu care ne luptam si jungla in care traim, ne-a schimbat prea mult. Ma tem ca nu mai stim sa iubim si sa fim iubiti, cu adevarat. Sa fim complet sinceri si sa oferim fara sa asteptam nimic.
Cuvinte mari! Nu-i asa?
Cati mai sunt in stare sa treaca de asteptarea "recompensei" pentru un gest frumos, o vorba buna, s.a.m.d.? Ma indoiesc ca mai exista acea "dragoste la prima vedere", acum exista intrabarile : ce masina are? sta cu parintii? unde lucreaza? ce cariera are? Cariera a ajuns sa fie pe primul plan! Cu familia... cu gandul de implinire sufleteasca, mai greu. Acum nu mai e timp de iubire. Vremurile sunt prea sumbre... Ne folosim unul de altul si atat. Nu avem prieteni si ne e prea frica de dezamagire, pentru a ne face altii... Subconstientul nostru lucreaza atat de puternic din punctul asta de vedere, incat ne domina! Dezamagirile si suferintele trecutului ne domina viata! Nu suntem capabili sa le acceptam si judecam mult prea aspru. Viata ne-a inrait prea mult! Incercam din rasputeri sa "invatam din propria greseala" si avem impresia ca daca o persoana ne-a facut sa suferim, trebuie sa fim precauti, pentru ca si urmatoarea va face acelasi lucru. Dar nu vedem greselile noastre cu adevarat, vedem sensibilitatea pe care am aratat-o. Nu vedem de ce acea persoana a facut gesturile pe care le-a facut, ca poate chiar noi, comportamentul nostru a impins si incurajat inevitabila cearta, despartire, tradare, ce-o fi ea. Vedem cauza in ceilalti, dar nu in noi. Mare pacat!
Nu neg, si eu ma feresc. Ma feresc sa mai acord incredere oamenilor. Cei care sunt langa mine si-au castigat greu locul. Insa mi-as dori sa fie altfel. Mi-as dori ca lumea sa fie mai buna. Dar din pacate, eu nu o pot schimba. Nu pot decat sa ma adaptez, la fel ca multi altii...

Sa avem o zi frumoasa!

Adevar?




Stim cu totii ca toata lumea minte! Cu totii... Negarea acestui fapt, demonstreaza ca oricum am dreptate. Minciuni marunte sau mai mari... Avem impresia ca mintind sau ocolind adevarul protejam pe acel cineva care primeste "falsul". De fapt incercam sa ne protejam de noi, sa ne ascundem de noi. Gasim repede, chiar instantaneu diverse scuze pentru orice, unde am fost, ce-am facut, de ce n-am ajuns intr-un anume loc la o anumita ora, dar aproape nicioadata nu spunem adevarul. De cate ori am intarziat undeva si am venit cu scuza "blocat in trafic", cand de fapt am plecat cu o jumatate de ora mai tarziu decat ar fi trebuit?.... si cate altele.
Ne protejam pe noi, probabil de reactiile persoanelor de care ne ascundem si asta pentru ca nu suntem capabili sa fim total responsabili pentru faptele noastre. Ne chinuim sa fim ceea ce nu putem, si incercam sa lasam impresia unei persoane poate mai bune, sub masca "falsului adevar". Ne este frica de propriile sentimente, ne e frica sa recunoastem cine si ce suntem cu adevarat. Ne e frica de opinia celor din jurul nostru. Si revin la copilarie... atunci cand am fost educati ca trebuie sa fim intr-un anume fel. Oare asta nu ne-a ucis personalitatea? E adevarat ca fara educatie.... wow, probabil.... am trai in vreun fel de jungla, dar poate ca totusi a fost totul prea exagerat. Sa aratam bine, chiar daca nu ne simtim bine, sa ne comportam cum vor ceilalti, nu cum simtim noi, sa fim imaginea perfecta in ochii celorlalti. Oare? E asta cea mai buna solutie?
Si atunci ma mai mir de ce suntem niste robotei, setati sa ne copiem unul pe altul? Si atunci sa nu admir artistul, boemul, cel care are curajul sa fie ceea ce vrea el? Traim intr-o lume falsa, plina de falsuri si falsi. Traim din minciuni, pentru minciuni, cu minciuni....
Si atunci? Ce este adevarul? A mai ramas acest lucru, aceasta puritate absoluta altundeva decat in inima copiilor care stiu sa spuna "nu" si sa se dea cu fundul de pamant atunci cand nu vor sa faca ce "trebuie"?
Fara adevar, suntem privati de libertate! Cand vom invata sa fim sinceri cu noi insine, vom invata sa fim liberi! Cand vom invata sa fim ceea ce suntem, vom fi liberi! Cand vom trai cu adevarat ceea ce dorim, vom fi liberi!


marți, 15 decembrie 2009

Ralucelu....

Pritena draga....
Nu stiu cum sa-mi gasesc cuvintele desi stiu ca orice as spune nu compenseaza cu dezamagirea... Imi pare rau,as fi vrut sa fiu acolo. Sa fiu cu tine macar o zi. Amandoua am fi avut nevoie de asta. Nici nu-ti poti imagina cat de mare mi-a fost bucuria cand s-a anuntat prilejul de a veni pana la tine, si cat de oarba mi-a fost furia samabata seara cand am auzit ca totul a fost un vis frumos dus pe apa Sambetii...
Asa sunt oamenii, vor totul fara sa ofere nimic. Baietii ar fi cantat, noi ne-am fi povestit, dar unii nu inteleg faptul ca artistii inseamna ceva! Ca nu sunt niste boschetari veniti sa cerseasca. Canta, iar pentru asta,... e nevoie de multe. Talent, munca, sacrificii uneori imense... Cu totii ar trebui sa-i respectam si sa-i apreciem mai mult!

Cand oare iti voi simti imbratisarea blanda si cand ma voi bucura de dialogurile interminabile despre lucrurile care conteaza?... Mi-e dor!


Prima zapada....




A mai fulguit putin zilele trecute, insa, totusi, iata prima zapada din iarna aceasta! M-am trezit cu sarut pe frunte si o voce draga mie... "Sa vezi cat a nins..."

Ma uit in calendar si constat ca aproape e Craciunul... Wow! A mai trecut un an... Cam repede trece timpul asta. Parca din ce in ce mai repede. Avem atat de multe probleme, suntem atat de ocupati cu job-urile, incat uitam sa traim. Si timpul trece, nu se opreste o clipita, iar maine ne vom trezi ca am vrea sa facem ceva, sa ne bucuram de ceva anume si o sa constatam ca e mult prea tarziu... Goana nebuna dupa bani. Of...
Imi revin dulci amintiri despre prima zapada... La las sa-mi umple mintea... Si uite-asa incep sa-mi fac gandurile pentru sarbatori. Sa inceapa goana dupa cadouri! :)
Asta este unul din lucrurile care ma fac sa ma simt plina de bucurie. Ma gandesc la persoanele dragi si cam ce i-ar surprinde, la ce s-ar bucura. Imi place sa ofer si sa reusesc sa smulg macar un zambet, un pupic sinccer, o imbratisare calda... Satisfactia ca cineva se simte macar putin mai bine, pentru o clipa, datorita unui gest, imi induce o stare euforica.... Sa vedem... mama, iubitul, juniorul, priteni dragi... of... cam scurt portofelul, dar, ne descurcam....
Asa ca... eu o sa las sa ma invaluie... prima zapada!

luni, 14 decembrie 2009

" I hate mondays!".... Garfield :)




Dupa un week-end plin de evenimente si putine ore dormite, imi propusesem pentru ziua de azi, doar mult somn si leneveala cu muzica in surdine. Am incercat insa nu prea am reusit, nu sunt eu tocmai persoana care sa stea locului prea mult timp. Ma deprima. Dupa prima cafea, creierasul a inceput sa functioneze aproape de parametrii normali. Dupa putina ordine in camera, stomac si ganduri... au inceput ideile sa se loveasca una de alta, ca intr-un carusel scapat de sub control. Asa ca am decis sa las muzica sa ma inspire... Ascultand... am inceput sa ma intreb "cat de capabili mai suntem noi sa iubim si sa ne lasam iubiti?"... iar acum, un mare amalgam de alte idei, raspunsuri si intrebari retorice, ma scurt-circuiteaza... Pam pam!

E greu sa sustragi doar ceea ce crezi ca merita dintr-un haos de ganduri, dar acum mi-e si mai greu sa la asez intr-o ordine, in care ar putea avea un sens si pentru altcineva... :)

Voi reveni... Pana atunci...


miercuri, 9 decembrie 2009

Pur si simplu...

E urat afara, e decembrie si ploua. Desi e totusi destul de cald, nimic nu pare normal. Totul e pe dos. Lumea e pe dos. Sentimentele si spiritul sarbatorilor parca a disparut cu desavarsire. Si iar imi aduc aminte de copilarie... Ce bine era cand eram copii...
De ce oare nu mai suntem capabili sa simtim aceiasi fiori, aceeasi nerabdare.... Ne bucuram stiind ca oricat de "rai" am fi fost, mosul tot avea sa vina. Sa ne aduca mult doritele cadouri si dulciuri, in seara de Ajun, sub bradul pe care il impodobeam impreuna cu familia. Apoi ieseam la joaca nerabdatori sa ne laudam si sa ne comparam cadourile primite...







Nu am chef de nimic. E urat afara, e decembrie si ploua. Atat.