Here I go Again

Cine n-are batrani, sa-si cumpere!
Da! Chiar asa! De cate ori vi s-a spus "Orice sut in cur, e un pas inainte!", de cate ori ati ascultat asta? Sau, de cate ori ati recunoscut unei persoane in varsta ca avea dreptate cand spunea....
Daca inca n-ati ajuns la concluzia asta... e cam grav! Ati cam trait degeaba. Am ajuns destul de repede la varsta la care constat ca oamenii nu imbatranesc degeaba, cel putin generatiile anterioare. Asa ma paleste cateodata dorul de bunica mea, cea cu care mi-am petrecut cea mai parte din copilarie, de altfel, de stat la taclale si pareri cu ea. Poate ca acum, as baga mai bine la cap tot ceea ce mi-ar spune. Distanta insa face lucrurile putin mai complicate. Si cu toate astea exista cineva langa mine, care intr-un fel sau altul, constient sau nu, imi indruma pasii. Mai am insa destul de mult de invatat pentru A INVATA SA ASCULT.
Nici macar sa nu treaca prin capul cuiva ca mama mea nu ar avea influenta asupra vietii mele, ba din CONTRA! Ma bucur enorm, acum cand realizez ca relatia noastra creste pe zi ce trece. E minunat sa ai un prieten pe care te poti baza chiar in parintele tau!
Vorba care imi bantuie gandurile de ceva vreme nu apartine nici bunicii mele, nici mamei... ci mamei lui Jack, iubitul meu. "NU TE-NCREDE MAMA IN FEMEI! Asculta aici la mine, femeile-s perverse si rele!Colegele de servici..."
Doamne! Cata dreptate are! Prietenia nu are nici cea mai mica legatura cu colegialitatea! Nu te da-n texte de marturisiri cu colegele de servici... ca intr-una din zilele acelea cu soare si vant de primavara, se vor folosi de toate cele pentru a-si lustrui coltii de sub zambetul tamp. Stiti cum e cu Soarele cu dinti, nu? Trebuie sa te infofolesti bine sa nu te ia gripa... Mai bine precaut decat bolnav, nu?
Invidia si rautatea femeilor este NEMASURABILA! Acum sunt invidioase pe noua ta pereche de pantofi, maine pe rochie si poate scapa si o cana de cafea pe ea "din greseala, bineinteles", apoi sunt invidioase la culme ca ai casa intr-un fel, sau altul, ca sotul face nu stiu ce... s.a.m.d... Acum se vor "ocupa" de rochia ta, apoi de jobul tau, ca deh! esti muncitoare si bine-vazuta, maine de o pata pe covertura cea alba si noua, mai un "avans prietenesc" sotului.... si uite-asa!Si GATA!

"FERESTE-MA DOAMNE DE PRIETENI, CA DUSMANII MI-I CUNOSC!"

Lasand toate la o parte... Zambiti! Maine va fi mai rau!

Changes...

Mi-am propus de atat de multe ori sa incerc schimbarea. De cele mai multe ori chiar am reusit. Ceea ce nu-mi iese mai niciodata e partea aia cu "Fii mai detasata!". Sincer pe zi ce trece constat ca a te implica pana la ultimul fir de par, in lucrurile pe care le faci nu va atrage decat invidia celorlalti si din ce in ce mai multa responsabilitate. Cand ceva nu va merge, vei fi tras la raspundere, indiferent de situatie. Fiind vazut un angajat responsabil ti se vor da tot mai multe sarcini. Desi vei munci din ce in ce mai mult decat ceilalti, nu va conta prea mult. Nimeni nu-ti va ridica statuie, dar, in acelasi timp, tu vei da toate raspunsurile chiar si atunci cand nu e treaba ta!

WHAT THE FUCK???

Chiar daca ceilalti gresesc sau uita mai mult decat tine, tie ti se va face observatie mereu... In capul tau se vor sparge toti nervii adunati din cauza incompetentei altora, indiferent de situatie!

Si atunci nu e oare mai bine sa faci mai putin decat poti? Sa treci neobservat cu tot cu greselile tale?
Ei bine... Unii vor spune ca DA! E mai usor sa nu ai prea multe batai de cap, NU?
Asta este mentalitatea romanului, care se raspandeste ca ciuma! Cu cat mai putina responsabilitate cu atat mai bine!
Poate ca aceasta mentalitate si acest egoism teribil, ne-a adus unde suntem, in pragul disperarii! Deci, ne cam meritam soarta!
Oricat de mult as incerca nu pot trece de partea cealalta. Detasarea nu e punctul meu forte, si nu m-ar putea caracteriza niciodata. Da! Ma implic si DA! inevitabil sufar.... Dar am satisfactia ca ceea ce fac e bine facut! Asta este cartea mea de vizita!

Asa ca oricat de mult as incerca voi ramane alaturi de acei foarte putini care considera ca responsabilitatea ne defineste si ne maturizeaza!

GLADIATORS!, I SALUTE YOU!

LA VIE EN ROSE

Roz... Pufos... Sunt, mai nou, mai mult decat o metafora... Un tel? Un nou mod de viata? Cred ca da, mai ales pentru domnisoarele care uita ca e vremea sa se maturizeze... Mi se parea destul de ciudat chiar si atunci cand aveam mai putin de 10 ani, insa acum e deja de-a dreptul ipocrit! Mentionez ca nu ma refer strict la culoare, ci la atitudine in general... "micile printese"... Pretentiile de "blonda de la drept" cu care sunt asediata zilnic... au devenit de-a deptul gretoase!
Oi fi eu mai rea, asta este! dar prea m-am scarbit de aceste papusi barbie si "sindromul roz". Sub fiecare din noi se ascunde o doza imensa de rautate si invidie... insa treci mult mai usor daca joci teatru, nu? si daca ceea ce ai de spus n-o faci verde-n fata! E mai usor oare sa te chinui sa fii ceea ce nu esti?
Ei, bine, NU! Mie mi se pare normal, firesc sa te comporti si sa fii asa cum simti!
Consider ca naturaletea si atitudinea noastra personala, ne definesc! E ceea ce ne face sa fim unici!
De ce sa zambesc cu gura pana la urechi celui care nu vreau? Nu simt? De ce sa par ceea ce nu sunt? De ce sa-mi placa pielea altora si nu a mea?
Multa lume ma judeca pentru ca sunt asa, pentru ca spun lucrurilor pe nume, iar daca o persoana imi creeaza o stare proasta nu vad nici un motiv pentru a-i accepta compania.
Consider ca cei care ma apreciaza si ma inteleg, imi inteleg starile capricioase, sunt cei care merita sa-mi fie aproape. Dar fiecare cu personalitatea lui. Pacat ca prea multi o mascheaza. Lumea ar fi mai frumoasa daca am avea curajul sa ne acceptam asa cu suntem! Ar fi mai bine daca am avea curajul sa aflam cine suntem si ce resurse se ascund in fiecare din noi! Daca am afla ce sa facem cu acele resurse... daca am fi noi insine!

De sarbatori....

Si pentru ca de Paste, toata lumea sta cu familia.... anul acesta am incercat sa le inbin pe toate.... Moto, prieteni si familie... Si cred ca am reusit...

Pentru cei care nu stiu, in Noaptea de Inviere, ne strangem cu totii la Casin... An de an... E una din ocaziile acelea in care te intalnesti cu lumea, cu prieteni pe care probabil nu i-ai mai vazut de anul trecut din aceeasi conjuctura... Motiv de bucurie, de sarbatoare si de socializare...















Si uite ca a fost un an in care vremea de la Florii n-a fost ca cea de Paste, am avut parte de soare... Deci... Padure, iarba verde... apoi masa la mama... :) Sa tot fie sarbatoare! Hristos a Inviat!

Leacuri

"RASUL E CA STERGATORUL DE PARBRIZ; NU OPRESTE PLOAIA, DAR ITI PERMITE SA ITI VEZI DE DRUM!"...
Asadar, radeti cat mai mult posibil. Maine oricum va fi mai rau. Rasul e sanatos si nu numai.
Nu stiu daca ati observat si de cate ori, atunci cand razi, problemele tind sa dispara, sa para macar mai mici sau sa se intrezareasca cel putin o solutie.... Parca e mai usor sa cugeti la problemele existentiale dupa o portie buna de ras.
Acest mesaj mi-a fost trimis de catre un prieten intr-una din clipele acelea cand aveam senzatia ca nimic nu are rezolvare, senzatia aceea ca toata lumea din jurul meu s-a prabusit.
Nu e tocmai usor sa razi atunci cand simti ca nu mai dai de capat... Leacurile cele mai simple sunt fie un film bun, o muzica buna, o carte, o cafea savurata cu un prieten, sfatul si vocea mamei... sunt doar cateva dintre medicamentele pe care le-am descoperit.



Atunci cand simt ca toata lumea e impotriva mea, cand ma apuca "mania persecutiei", singurul lucru pe care mi-l doresc este mangaierea iubitului. Atunci imi doresc mai mult ca niciodata sa stau cu capul pe pieptul lui, sa-i aud bataile inimii, sa-mi mangaie parul... Dar, de multe ori, nu este posibil... si atunci, amintirea acestor momente imi aduce cel putin un zambet... Nostalgia poate, imi este cel mai reusit calmant...