sâmbătă, 10 aprilie 2010

LA VIE EN ROSE



Roz... Pufos... Sunt, mai nou, mai mult decat o metafora... Un tel? Un nou mod de viata? Cred ca da, mai ales pentru domnisoarele care uita ca e vremea sa se maturizeze... Mi se parea destul de ciudat chiar si atunci cand aveam mai putin de 10 ani, insa acum e deja de-a dreptul ipocrit! Mentionez ca nu ma refer strict la culoare, ci la atitudine in general... "micile printese"... Pretentiile de "blonda de la drept" cu care sunt asediata zilnic... au devenit de-a deptul gretoase!
Oi fi eu mai rea, asta este! dar prea m-am scarbit de aceste papusi barbie si "sindromul roz". Sub fiecare din noi se ascunde o doza imensa de rautate si invidie... insa treci mult mai usor daca joci teatru, nu? si daca ceea ce ai de spus n-o faci verde-n fata! E mai usor oare sa te chinui sa fii ceea ce nu esti?
Ei, bine, NU! Mie mi se pare normal, firesc sa te comporti si sa fii asa cum simti!
Consider ca naturaletea si atitudinea noastra personala, ne definesc! E ceea ce ne face sa fim unici!
De ce sa zambesc cu gura pana la urechi celui care nu vreau? Nu simt? De ce sa par ceea ce nu sunt? De ce sa-mi placa pielea altora si nu a mea?
Multa lume ma judeca pentru ca sunt asa, pentru ca spun lucrurilor pe nume, iar daca o persoana imi creeaza o stare proasta nu vad nici un motiv pentru a-i accepta compania.
Consider ca cei care ma apreciaza si ma inteleg, imi inteleg starile capricioase, sunt cei care merita sa-mi fie aproape. Dar fiecare cu personalitatea lui. Pacat ca prea multi o mascheaza. Lumea ar fi mai frumoasa daca am avea curajul sa ne acceptam asa cu suntem! Ar fi mai bine daca am avea curajul sa aflam cine suntem si ce resurse se ascund in fiecare din noi! Daca am afla ce sa facem cu acele resurse... daca am fi noi insine!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu