Oriunde as fi, orice as face, la un moment dat, vrand sau nu, gandul imi zboara catre casa. Catre "Acasa", pentru ca oriunde as fi, oricat de frumos sau de bine ar fi, "acasa", inseamna un singur loc. Locul unde m-am nascut, am copilarit si acolo unde familia ma va primi mereu.
Imi aduc aminte de malul Birzavei cu salciile ei plangatoare, de dealurile pline de stejari, aluni si brazi... De lacurile de la Baraj si de la Valiug, de munte... De Semenic. De taberele de dansuri de la Crivaia. De excursiile noastre cu cortul...
Revin mereu la acele amintiri din copilarie.
M-am nascut si am crescut in inima Banatului Montan, la poalele muntilor, intr-un orasel pe cat de mic, pe atat de frumos : Resita. Pentru unii poate acest nume spune ceva, pentru altii insa, din pacate, nici macar nu stiu unde ar putea sa-l caute pe harta. ( nu de alta, dar vorbeam serios cand povestea de involutie si incultura). Stiu altii.. Stiu francezii... pentru necunoscatori, in Resita este (sau, ma rog, a fost functional) cel mai mare Combinat Siderurgic, iar Turnul Effel, printre altele, a fost terminat cu otel de la Resita. Singurul muzeu de locomotive cu abur dar si prima fantana cinetica din Romania : "Pantoful Doamnei'', tot in acest orasel le veti gasi. Asta ca sa nu mai vorbim de peisajele locului...
Si ca tot mi-am amintit de muzeul de locomotive, inevitabil mi-am amintit de serile in care ne strangeam in parc sa fumam si sa jucam "Flori, filme, fete sau baieti" sau pur si simplu stateam la sueta de bancuri....
Aproape in fiecare seara ne plimbam pe bulevardele Resitei, luam tot cartierul Govandari la picior, fie de plictiseala, fie in speranta ca ne vom mai incalzi, in serile de iarna. Si imi amintesc in special una din serile acelea de iarna....
Era, undeva spre sfarsitul lui Decembrie. Dupa ce ne-am plictisit de bulgareli si glumitele din fata blocului, ne-am propus sa mergem la plimbare, pe bulevard. Ceea ce nu stiam eu, era faptul ca baietii pusesera ceva la cale. Mergeam cot la cot cu Andreea din blocul turn, iar in spate, Bebe, Lucian,Camil si Tzuca. Gluma, gluma, dar aia cred ca a fost cea mai urata seara din vremile de atunci.
Imi amintesc perfect ca o femeie trecuta de floarea varstei, m-a tras de mana si mi-a spus ca-mi iese fum din geaca. In inconstienta tipica varstei si dorinta de nazbatii, mi-au aruncat, nici in ziua de azi, nu stiu cine, o petarda in gluga. A pocnit, ei radeau dar eu nu mai auzeam nimic. Am dat fuga acasa, speriata unde mama m-a pedepsit, pentru faptul ca mi-am distrus geaca cea noua....
Daca stau mai bine si ma gandesc, cred ca a fost, Bebe, o razbunare pentru coasta pe care i-am rupt-o in vara aceluiasi an drept rasplata ca mi-a spus ce ochi frumosi am. Aveam vreo 13 ani, cred, si-mi ardea de cocotat in copaci, de mers pe dealuri dupa porumb, nu de complimente... Asa ca, nici una, nici doua am pus mana pe primul obiect mai contondent, respectiv pe o laptuca (niste fructe ciudate - asa le spuneam noi) si am aruncat dupa el, nefericirea a facut insa, sa-l nimeresc si chiar sa-i rup o coasta.
Imi revin mereu in amintire aceleasi fete, aceleasi locuri, aceleasi prostioare... si ma bucur. Mereu imi aduc cate un zambet in coltul buzelor, uneori chiar hohote de ras. Singurul lucru pe care il regret e faptul ca nu am pastrat legatura decat cu prea putini din cei cu care, mi-am petrecut cei mai frumosi ani.
Ca tot de prin vremile copilaresti dateaza....
Eh! Dragilor, si de cate imi tot aduc aminte.... Revelioanele din uscatorie, chefurile de pe blocul turn... Adunarile de dupa-amiaza la mine, cand faceam campionate intregi de Mario pe jocurile pe televizor, Terminator. Apoi jucam NFS (prima editie) si Starr Wars pe amaratele de Pentium I si II. Dedicatiile de la Radio Terra Sat, din fiecare vineri si sambata noaptea, cand ma ascundeam sub plapuma cu telefonul sa n-o trezesc pe bunica. Tin minte cum venea saraca bunica dupa mine, sa vada unde sunt si cu cine... sa ma cheme la masa. Cum uitam de toate cand venea mama acasa, pret de o ora, apoi ieseam la joaca innoita si imparteam dulciuri in fata blocului... Cand jucam "Sticluta" sau "Adevar sau provocare" la zilele onomastice... Saniusul de pe deal de la "Cazane"... Si pe acelasi deal imi amintesc de Camil lovindu-se de copac in timp ce alerga si incerca sa strige dupa noi : "BAH! CAINII!".....
Intr-adevar au trecut multi ani, dar credeti-ma pe cuvant, ca si acum m-as juca "De-a baba oarba" cu voi, prin casa, in dupa-amiezile ploioase....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu