Dincolo de voce...

Seara coboara spre noi, invaluind pamantul intr-o mantie de stele albe. Rasuflarea rece imi inteapa chipul, mainile... Sunt usoara ca un fulg. E iarna. Au trecut sarbatorile. Nu mai stim sa ne bucuram de ele asa cum o faceam cand eram copii… Craciunul… prima zapada… Florile de gheata formate pe ferestre… Bulgarii de zapada, saniusul… Ceaiul fierbinte cu care ne intampinau mamele cand intram in casa, cu pometii rosii.
Imi amintesc perfect, poate, cel mai frumos Craciun. Locuiam cu bunica. Ajunul Craciunului aproape sosise. Nu-mi mai ardea de colind, asa cum o faceam in alti ani. Priveam strada plina de copii cu sanii, printr-un colt al ferestrei. Florile acelea de gheata prinse pe geamuri ma fermecau. Nu-mi doream decat sa te vad. Sa te strang in brate… Trecusera cateva luni, de cand vorbeam doar la telefon. Am impodobit bradul, asa cum o faceam si cand eram copil si erai langa mine. Dar, tristetea era adanca. Am mancat cozonac cald, apoi mi-am reluat pozitia de asteptare. Nici eu nu stiam ce asteptam. Pe undeva printre pinii inalti ce-mi ocroteau ferestra, si stejarii din parcul de peste drum, puteam vedea o bucata din calea ferata. Rapidul de Bucuresti, tocmai pleca din oras… Era deja trecut de ora 23. Toti copiii isi doresc ca Mosul sa le aduca jucarii, dulciuri…Eu imi doream, mai mult ca orice, sa vii acasa.
Am adormit printre picatele, cu privirea fixata pe pomul de Craciun… Ca printr-un vis ciudat, aproape real, ti-am simtit sarutul cald pe fruntea-mi asudata. Parfumul tau ma invaluia. M-am trezit ca fulgerata si am simtit aroma cafelei belgiene cu ciocolata plutind in intreaga casa. Luminitele bradului mi-au furat privirile somnoroase… Sub pom, ca-n orice dimineata a Craciunului, o puzderie de cadouri. Intr-o clipita am realizat ca esti acasa. Ca cea mai arzatoare dorinta mi se implinise, asa ca m-am ridicat din pat si am dat buzna in bucatarie.
Parca vedeam un inger. Stateai sprijinita de masa de gatit, cu o cana mare de cafea in maini si povesteai cu bunica. Aburii aceia ce se ridicau din cana, combinati cu privirea mea inca incetosata te faceau sa arati exact ca o zana din visele copiilor. Parul negru iti mangaia bland umerii… Surasul si privirea blanda, parca faceau parte din alta lume… Ti-am sarit in brate si cu lacrimi in ochi am reusit sa scot un singur cuvant….
- Mami!!!... Inca si in ziua de azi, in preajma sarbatorilor, imi aduc aminte de acel fior…Al tau suras, parfumul inconfundabil… imbratisarea ta… dar mai mult ca de orice… Cel mai frumos Craciun!.... Cel mai sublim “Buna dimineata!”, cel mai frumos glas din intreaga lume!



Scriam mai demult acest randuri cu ochii inlacrimati. Nimic nu s-a schimbat. Sentimentele sunt aceleasi.
Multi vad. Putini cunosc!
Dincolo de artista cu care ma mandresc in fiecare secunda, exista omul, femeia... MAMA.
Multi judeca fara sa cunosca cel putin cat negrul de sub unghie. Nimeni nu stie sacrificiile pe care acest suflet le-a facut. De cate dezamagiri a avut parte sau cat a suferit. Clipele acelea putine petrecute impreuna au fost mereu pline de dor si de iubire, pe care prea putini sunt capabili sa o inteleaga.
Distanta dintre noi, dorul de casa, de familie... Pretul platit pentru ca mie sa nu-mi lipsesca mai nimic, uneori a fost prea mare. A fost greu pentru amandoua, dar eu nu m-am dus la scoala intr-o singura pereche de pantofi, cum a facut-o ea.
Suflet bland si plin de rani, cicatrici ce inca dor. O dor, ma dor. Viata merge inainte.
Cat traim invatat sa suferim. Invatam sa pretuim ce avem, sa iubim.
Sa iubim persoanele de langa noi, asa cum sunt ele. Sa ne intelegem unii pe altii si sa ne acceptam si cu bune si cu rele.
Nu mai vreau sa aud sau sa stiu de pareri de rau, de regrete... Ce-a fost, a trecut.
Daca stau mai bine si ma gandesc putin, nu as fi devenit ceea ce sunt, daca lucrurile ar fi fost altfel.
Iti multumesc, mama, Maria, prietena, pentru ca sunt ceea ce sunt. Ca iubesc lucrurile pe care le iubesc. Ca am parte de viata pe care o am. E frumoasa, plina de suprize, plina de oameni deosebiti, pe care in alte circumstante nu i-as fi cunoscut. Nu oricine se poate mandri cu lucrurile cu care ma mandresc eu. Nu oricine poate spune ca traieste printre artisti. E o reala onoare. Creste sufletul in mine cand mi se spune ce mama frumoasa si talentata am. O voce de inger.
Cat despre rautatile si parerile altora, nu ma doare nicaieri. Nu am de ce. Nici pe tine nu ar trebui. Pentru ei, toti ceilalti, am un singur indemn : Iubiti-va parintii si apreciati-i mai mult. Viata e scurta si nu e timp de reprosuri.
Da, ma numesc Maria - Cassandra. Sunt barman. Momentan. Drumul meu in viata e inca lung si incetosat. Visele si sperantele exista, ca in orice alt suflet. Candva, voi reusi. Candva veti fi toti mandri ca fac parte din viata voastra. Pana atunci, va multumesc ca existati in viata mea. Maria, mama : te iubesc! Celorlalti... toate bune! Lasati invidia deoparte si vedeti-va de vietile voastre!
Faceti liniste cand acest suflet canta! Ascultati si invatati! Aveti ce! Nu mai judecati si nu mai dati valorile la o parte pentru falsuri. Nu merita! Viata e mult prea scurta...

Sms primit pe 03 octombrie 2009, ora 00:14
"La ora asta in urma cu 24 de ani ai venit pe lume.La multi ani, buburuza mea!Te iubesc! Mama."