Buna dimineata....

Spun buna-dimineata, pentru ca programul de munca si stilul de viata, fac din dupa-amieze, frumoase dimineti... :) Azi, vreau sa ma bucur de zapada de afara, sa fiu din nou copil... Azi vreau pur si simplu sa ma bucur, sa uit de toate si ma simt bine. Si o sa incep cel mai probabil platindu-mi facturile :))

Acult muzica si dau peste piesa asta pe care n-am mai auzit-o chiar de ceva ani... Si ma intreb ce ar fi daca nu ar exista iubirea? Daca n-am iubi, n-am suferi... nici baietii astia n-ar prea mai avea despre ce sa cante... si nu numai ei!
Ma refer la iubire, la sentimentul etern uman, nu doar din perspectiva indragostitilor ci a noastra, a tuturor. Cat de greu a ajuns sa ne fie sa ne lasam complet dezgoliti si complet vulnerabili in fata semenilor... Cati prieteni mai exista carora sa le pese? Sa fie sensibili la vulnerabilitatea noastra? Cat de mult curaj, ne trebuie acum, sa fim umani in fata oamenilor. Oare mai stim sa iubim cu adevarat? Exceptandu-i pe cei care deja fac parte din viata noastra, cat de greu a ajuns sa ne apropiem unul de altul, fara frica. Fara teama ca maine se va intoarce impotriva nostra, cunoscandu-ne slabiciunile.... Fara teama de dezamagire, de suferinta... Ma tem, ca prea putin din ceea ce ar trebui sa fie, mai exista! Ma tem ca viata grea cu care ne luptam si jungla in care traim, ne-a schimbat prea mult. Ma tem ca nu mai stim sa iubim si sa fim iubiti, cu adevarat. Sa fim complet sinceri si sa oferim fara sa asteptam nimic.
Cuvinte mari! Nu-i asa?
Cati mai sunt in stare sa treaca de asteptarea "recompensei" pentru un gest frumos, o vorba buna, s.a.m.d.? Ma indoiesc ca mai exista acea "dragoste la prima vedere", acum exista intrabarile : ce masina are? sta cu parintii? unde lucreaza? ce cariera are? Cariera a ajuns sa fie pe primul plan! Cu familia... cu gandul de implinire sufleteasca, mai greu. Acum nu mai e timp de iubire. Vremurile sunt prea sumbre... Ne folosim unul de altul si atat. Nu avem prieteni si ne e prea frica de dezamagire, pentru a ne face altii... Subconstientul nostru lucreaza atat de puternic din punctul asta de vedere, incat ne domina! Dezamagirile si suferintele trecutului ne domina viata! Nu suntem capabili sa le acceptam si judecam mult prea aspru. Viata ne-a inrait prea mult! Incercam din rasputeri sa "invatam din propria greseala" si avem impresia ca daca o persoana ne-a facut sa suferim, trebuie sa fim precauti, pentru ca si urmatoarea va face acelasi lucru. Dar nu vedem greselile noastre cu adevarat, vedem sensibilitatea pe care am aratat-o. Nu vedem de ce acea persoana a facut gesturile pe care le-a facut, ca poate chiar noi, comportamentul nostru a impins si incurajat inevitabila cearta, despartire, tradare, ce-o fi ea. Vedem cauza in ceilalti, dar nu in noi. Mare pacat!
Nu neg, si eu ma feresc. Ma feresc sa mai acord incredere oamenilor. Cei care sunt langa mine si-au castigat greu locul. Insa mi-as dori sa fie altfel. Mi-as dori ca lumea sa fie mai buna. Dar din pacate, eu nu o pot schimba. Nu pot decat sa ma adaptez, la fel ca multi altii...

Sa avem o zi frumoasa!